Session 1999 - A funtana d’Altea - Ghjacumu Thiers PDF Imprimer
Sujet
A funtana d’Altea

U narratore parla di a Corsica à una ghjurnalista taliana. Quì li spieca ciò ch’ella hè a paghjella.

Unepochi di giuvanotti facianu a paghjella 1. Era una di isse serate ch’è no chjamemu « veghje ». Ci piace à festighjà, di quandu in quandu, issu ritrattu di un passatu smarritu. U musicologu 2 pusava à cantu à mè. In a sala, ribumbava u Cantu Maestru di u Populu.

A Paghjella. Quella di l’impiccati di U Niolu. Hè una passata storica di u tempu di a cunquesta francese ; vi spiicheraghju. Unu dicia dui filari, po partia in seconda. Un antru li facia a terza. L’altru, u bassu. Si sentianu cum’è chjocchi di campane. È po ci era un antru chì entria in bassu anch’ellu ogni tantu, ma malamente. Soca qualchì esiliatu di fora, chì avaia persu a leia cù a terra materna è straziava à ritruvà u solcu ! A seconda, putente è armuniosa, si sciuglia in ricuccate senza nuce di nunda à u sensu di e parulle. Tutta a so persona dicia a suffrenza di u Populu accampatu, assaltatu, feritu in e so carne è in u so pensamentu. L’altru, pè entre in voce di bassu, facia un passu in davanti mezu ghjimbu, tendendu a manu ver di l’altri. A terza scuppiava trinnichendu u capu, pisendusi appena di pedi, alzendu u so bracciu libaru, fendu un mazzulu di e so dite in segnu di prufonda cumunione. U cantu maestru andava, andava a storia di u nostru Populu.

U più bellu di l’affare hè chì i cantarini è u so publicu cridianu ch’ellu era un cantu anticu, di l’epica stessa di l’impiccati. Eo mi campava chì u testu l’hà scrittu dece anni fà, unu di noi. Allora, sapete, u novu è l’anticu, à chì entre custindi, beatu s’ellu ci sorte à bè. Scusate s’o incalcu a lezziò di a passata : simu cusì, noi, chì, cù u novu femu l’anticu, è cù l’anticu, ùn femu nunda.

U musicologu, l’aghju vistu chì paria tristu. À un mumentu datu, mi sò avvistu ch’ellu si ne era andatu. Innò, mi permettu di divvi chì ne cunnoscu chì ùn sò micca tristi. Ùn sò s’elli sò propiu musicologhi musicologhi, ma ùn facenu micca u musu sentendu e paghjelle fatte avà. Ma chì vi dicia ? Tuttu hè per dì chì a paghjella hè qualcosa nostru sputicu, puru s’è ognunu ùn l’hà micca scrittu in i so ricordi persunali da chjucu chjucu.

Ghjacumu Thiers

1. Paghjella : cantu polifonicu à trè voce cù rigistri sfarenti : bassu, siconda è terza.

2. Musicologu : spicialistu di musica.

I. Annantu à u testu (26 punti)

1. Spiecate

a) « avia persu a leia cù a terra materna è straziava à ritruvà u solcu ! »

b) « à chì ci entre custindi, beatu s’ellu ci sorte à bè. »

2. L’autore ammenta una paghjella. Di chì modu hè fatta a descrizzione d’ogni cantadore ?

3. Cumu riagisce u musicologu ?

II. Cunniscenza di a lingua (26 punti)

1. Mittite in suttanacciu e frase : « Eo mi campava… nunda »

2. Date e funzioni gramaticale di « chì » quand’ellu hè messu in grassu.

3. Chì forma hè :  chjucu chjucu ? Date una altra manera di dì listessa cosa.

4. Date u sensu di e parolle :  soca ,  accampatu, scuppiava.

III. Spressione persunale (28 punti)

1. Ch’interpretazione fate di a frase: « Simu cusì noi, chì, cù u novu femu l’anticu, è cù l’anticu, ùn femu nunda ». Sviluppate (15-20 filari).

2. Chì ne pensate voi di u cantu corsu d’oghje ? (15-20 filari)